Balada motanului 

Motan m-as fi dorit s fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

La ora cnd tiris-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
s urlu a pustiu la luna.

Si-atuncea, sapte gospodine
s dea cu bolovani n mine
si s m-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.

De sus, din virful saptaminii,
s le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii,
precum fac ciinii pentr-un os.

Si iarasi sapte gospodine
s dea cu bolovani n mine,
iar eu s urlu, urlu-ntruna
att ct n-o apune luna.

Motan m-as fi dorit s fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Cnd zorii ziua o deznoada
s m tot duc, s m tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.

Jegos si obosit, apoi,
cu matele n liturghie,
s m adun, s m-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.

Ca-n fata unui sobolan
spinarea s mi-o fac colan
s scuip, s scuip si-n urma iar
hai-hui s plec pe strazi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
s le gonesc pe la pricini,
s-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Iar cnd o fi uitat s mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu s stea.

"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."

11 August 1955
